Lirismodernitate
O iubire ce nu transcede realitatea este doar fanfaronada unui spirit plictisit. Niciunde nu a existat îndrăgostit lucid ori amor calculat. Niciunde speranţa nu roade mai aprig nervii umani, nicicând durerea nimicului extrapolat nu sfâşie mai tare. Descoperă bezmetice lanţuri gravitând în jurul inimii, funii ce nu se pot strânge decât prin forţa unei magii care nu cunoaşte canon ştiinţific ori religios.
Urgie argotică ce absorbi între picioare trăiri şi istorii, în care ţăruş să te-nfig întâi ? Pustiul crunt al unei lumi ce-a uitat să-şi frângă moartea te-năbuşă, cititorule. Uitat-ai oare că epoca Pandorei ascunde legenda Elenei ? Priveşte-te şi cântă-ţi lacrima; apoi întrebă-te pe cine poţi plânge. Prin ceaţa miopiei mele zăresc siluete întunecate, reliefate prin solitudinea partenerului de pas. Mi-aduc aminte: sentimentele nu se vând, nu se fabrică, nu se pun la păstrare. Sentimentul nu este obiect de cercetare, nici motiv de blasfemie. Sentimentul joacă efemerul dans al antimateriei. Acompaniază-l cu muzica destinului tău, dar nu-l judeca din priviri. Nu-l vinde pe tarabe putrezite, lăudându-l prin scârbavnice clişee. Răpeşte-l pentru tine, pentru voi. Încuie-l sub drugi titanici. Salvează-te, salvează-ne.
Pas cu pas m-afund între clopote amare. Tac toate, ascultându-se în sine. Sunt statui de simţuri uitate. Vibrează moartea-n toate şi gâlgâie Styxul pe beton. Mă uimeşte: le place aşa…
